Conflictele finalului de săptămână la Survivor România l-au făcut pe Andrei Neagu să spună că ”se ceartă din cauza orgoliului. Mă uit stupefiat”
O nouă săptămână a reality show-ului de la PRO TV, Survivor România a ajuns la final. Cei 13 membri ai tribului Taino au dus în această seară o nouă confruntare pe traseu, însă mai puternică a părut chiar cea de pe insulă. Andrei Neagu comentează.
Seară a început cu o serie de acuze extrem de dure între concurenții rămași în joc, iar Andrei Neagu a urmărit cu atenție cuvintele spuse de aceștia și a realizat că nu găsește un motiv plauzibil pentru conflictul major: ”Zici că suntem copii mici, bărbați în toată firea să se certe pe… ce? Remus se teme că va pleca acasă, iar eu sper că se va salva Carmen. Strategic vorbind, de ce ai vrea să scapi de Kamara sau Ionuț Iftimoaie, iar cu ei îți poți asigura un punct? Remus și Dan se ceartă din cauza orgoliului pentru că fiecare ar vrea să audă că ”e cel mai bun din show”…”.
Conflictele finalului de săptămână la Survivor România l-au făcut pe Andrei Neagu să spună că ”se ceartă din cauza orgoliului. Mă uit stupefiat”
”Ce se întâmplă? De ce toată lumea aruncă în ceilalți? De ce se dă cu subsemnatul pentru ce se întâmplă la Individuale? Nu trebuie să dați nimănui nicio informație! Plus că nu înțeleg când ar fi vrut Alin să fie adăugat în strategii, când el era mereu după Boroiu. Băieții au ajuns să fie mai bârfitori ca fetele, ceea ce este șocant. Mă uit stupefiat de situație, iar ei se trag la răspundere. Ei nu mai sunt Războinici, Faimoși, ci se fac alianțe pe care le respecți sau nu. Scandalul apare între Dan, care vrea să pară outsider, deoarece clar nimeni nu este 100% nevinovat, Robert care se aruncă alături de el, Kamara care se bucură că a scăpat din vizor, Alin care se ceartă și ia apărarea lui Remus..”, a mai adăugat Neagu văzând că în Taino nu mai există nicio pauză de la certuri și cuvinte dure aruncate.
Neagu nu a ratat momentul de a comenta ceea ce ei au spus
După toate aceste discuții din trib, concurenții au revenit pe teren, acolo unde cei doi concurenți aflați la eliminare au avut o nouă șansă de a comenta starea lor actuală. Și de această dată, Neagu nu a ratat momentul de a comenta ceea ce ei au spus: ”La începutul jocului de Comunicare, cei doi încearcă să mai aducă o dată în față o serie de specificații pentru care ei și-ar putea păstra locul în emisiune. Normal că lui Remus îi este frică deoarece Carmen ar putea avea mai mulți votanți, iar el nu ar vrea să fie primul care pleacă acasă la Individuale”.
Evident, Andrei a observat și modul în care Dan Ursa a ales-o pe Bianca Patrichi în postura de căpitan pentru echipa adversă, dar și pentru ce concurenți au optat ca și coechipieri: ”Strategia lui Dan de a o alege pe Bianca, în rolul de căpitan, mi se pare clară. Echipa Biancăi e mai lipsită de orgolii și cred că fetele vor aduce un aport mai mare. În plus, râca dintre Ionuț, Remus, Robert va putea duce spre conflicte și spre o lipsă de randament total pe traseu”.
Victoria obținută cu 7 la 5 de către echipa Biancăi a adus noi discuții! De această dată în rândul celor care au pierdut, iar Neagu a fost cu ochii pe ei și de această dată: ”Mi-aș dori să nu mai fie atâta dramă între băieți, mi se pare că se plâng foarte mult, inutil. E invidie mare pe Dan! Iar Alin cred că tocmai a realizat că nu e de neînlocuit. Nu mi se pare că e cineva sincer 100% acolo”.
Ce se va mai întâmpla cu membrii tribului Taino, vom vedea la PRO TV săptămâna viitoare, luni, marți și miercuri, de la 20:30.